Personalităţi din România s-au arătat încrezătoare că, la cei 32 de ani ai săi, Simona Halep poate reveni în elita tenisului...
Tragerea la sorți pentru sferturile de finală ale competiției va avea loc vineri, 15 martie.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus la 9 luni suspendarea jucătoarei române pentru dopaj. Inițial, pedeapsa era de 4 ani.
TAS i-a admis apelul jucătoarei române de tenis și i-a redus la 9 luni suspendarea pentru dopaj.
Concepute de ilustratorul Ugo Gattoni aceste afişe complexe au necesitat 2.000 de ore de muncă.
Dinamo este calificată în play-off-ul pentru sferturi de finală din a doua competiție intercluburi de pe continent.
Înaintea ultimei etape din sezonul regular, Rapid ocupă locul secund în clasament.
Prețul biletelor variază între 30 și 400 de lei.
România şi Spania s-au înfruntat şi anul trecut în finala mică a competiţiei, ''Stejarii'' câştigând.
Bucureștenii s-au impus prin autogolul lui Valentin Ţicu.
Rapidiștii cuceresc trofeul pentru prima dată în istoria clubului.
Cea mai bună performanţă a tricolorelor la turneul continental a fost bronzul cucerit în 2010.
Daniel Popa ('22) a marcat golul victoriei.
În finală, australianul l-a învins pe norvegianul Casper Ruud.
Clujenii rămân pe locul al treilea în clasament.
Meciul se va disputa sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00.
"Am o echipă foarte bună alături de mine", a spus Ugo Humbert după triumf.
După victorie, sibienii păstrează șanse la play-off.
Pilotul de la Red Bull s-a impus la Bahrain Grand Prix.
În urma victoriei, "Bătrâna Doamnă" a urcat pe locul 6 și continuă să lupte pentru play-off.
Georgienii au câştigat şi Cupa Antim Ivireanu, trofeu pe care cele două echipe şi-l dispută din 2002.
Gazdele au evoluat fără antrenorul Leo Grozavu pe banca tehnică, acesta fiind suspendat.
Pe lista antrenorului Edward Iordănescu se află atât stranieri, cât și jucători din campionatul intern.
Antrenați de Alin Badea, Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache și Radu Nițu au câștigat finala de sabie împotriva...
Fotbalistul nu se gândește decât la turneul continental și îi mărturisește lui Adrian Soare care este visul lui la națională.
Satul Olimpic se întinde o suprafață de 330.000 de metri pătarați, cât 70 de terenuri de fotbal.
Urmează discuții referitoare la diferențierea locului pe podium în funcție de model.
Giuleștenii au revenit pe locul secund în clasament.
Disputat la Bistriţa, meciul a fost cel dintâi fără Cristina Neagu şi Crina Pintea în prima reprezentativă.
Competiția se desfășoară la Gyor, în Ungaria.
Ediţia 2024 a Campionatului Mondial de Formula 1 va cuprinde un număr record de 24 de Mari Premii şi va debuta sâmbătă...
Bucureștenii au spulberat speranțele constănțenilor de la CSM.
Ardelenii au pierdut puncte importante în deplasare.
Sportiva română Amalia Covaliu a câştigat medalia de bronz în proba individuală feminină de sabie, în...
Pedepsele vin după meciurile disputate în ultimele două etape ale Superligii.
Echipa feminină de barebow (arc gol) a României, în componenţă cu Elena Topliceanu, Cristina Bacin şi Loredana...
Competiția se va desfășura la Glasgow.
Florinel Coman a fost omul meciului, reușind o "dublă".
Două jucătoare de 13 ani au evoluat pentru Olimpia CSU Brașov.
Italianca își trece în palmares cel mai important trofeu de până acum.
Partida va avea loc pe 2 martie, la Tbilisi.
"Experiența își poate spune cuvântul, cu fiecare participare", spune pilotul.
Nigerianul Philip Otele a reuşit o dublă.
Românca a fost eliminată, în penultimul act al turneului, de italianca Jasmine Paolini.
Partidele vor avea loc pe 7 şi 14 martie.
Poloneza a trecut de jucătoarea chineză Qinwen Zheng.
Sportivul îndeplineşte criteriile de a participa la competiția olimpică.
Românca a eliminat-o pe cehoaica Marketa Vondrousova (8 WTA).
Românca a eliminat-o pe croata Donna Vekic.
"Vă mulţumesc pentru încrederea voastră necondiţionată. Această susţinere a însemnat totul pentru mine", a scris fostul lider...
Româncele își continuă parcursul la Mondiale, unde urmează să dea piept în sferturi cu Japonia.