Teatrul "Stela Popescu" este instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București.
Participanții la spectacolul itinerant „Operele complete ale lui Shakespeare” se pot înscrie la un concurs.
Prezentată pentru prima dată publicului în 2012, opera de artă a stârnit controverse.
Distribuția spectacolului este alcătuită din Lucian Vlăsceanu, Adrian Tudor și Alexandru Gabriel Boboruță.
Repertoriul concertului va include piese reprezentative, consacrate de artiști precum James Brown, Tower of Power sau Stevie...
"Arta îți dă o ultimă șansă, să eviți conflictul și să te explici dacă este cazul", consideră artistul.
Alexandra Silocea a cântat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York,...
Programul reunește lucrări semnate de compozitori francezi precum Jean-Philippe Rameau, Gabriel Fauré, Hector Berlioz,...
În urmă cu 120 de ani, un tânăr artist român traversa Europa pe jos pentru a ajunge la Paris.
O expoziție tematică va fi găzduită de MNAR, iar TNB va găzdui trei spectacole, reunind actori de pe ambele maluri ale Prutului.
Anual, o personalitate de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrului și Culturii Păcii.
Din discografia sa mai menţionăm: 'Ordinea de zi' (1984) şi 'Prefă-te inimă în stea' (1989).
Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securității după ce a denunțat decizia dictatorului Nicolae Ceaușescu de a opri...
Se împlinesc 30 de ani de la moartea dramaturgului Eugène Ionescu.
Artistul revine la București pentru un concert ce reunește doi mari compozitori, Edvard Grieg (Concertul în la minor pentru...
Gala Premiilor Radio România Cultural, singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, va avea loc...
Studioul "Alfred Alessandrescu" al Societății Române de Radiodifuziune (str. General Berthelot, nr.60-64) găzduiește o...
Înmormântarea scriitorului va avea loc marţi, la Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea.
Evenimentul celebrează literatura europeană și încurajează interesul pentru lectură.
Timp de 5 săptămâni, spectacolul „Operele complete ale lui Shakespeare” va fi prezentat în aer liber, în 30 de orașe din țară.
''Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'' numără peste 1.500 de pagini şi este o lucrare la care...
În rolul titular, publicul spectator se va putea bucura de interpretarea sopranei Iulia Isaev.
Concertul va include partituri semnate de mari compozitori, care au marcat istoria muzicii franceze.
Filmul este este un portret dulce-amărui al unei femei care intenționează să celebreze viața până la sfârșit
Luni, 25 martie 2024, între orele 18:00-21:00, Teatrul Național Radiofonic organizează, în Studioul „Alfred Alessandrescu”...
Reunind 58 de poeți, 8 actori, 30 de muzicieni, 8 artiști vizuali și 24 de creativi în echipa de organizare, evenimentul...
O sută de producții de film vor fi proiectate în cinematografe şi în spaţii culturale alternative din Bucureşti, Cluj-Napoca,...
Saxofonistul Cristian Soleanu va "povesti" muzical publicului bucureștean, prin piese care poartă chiar semnătura sa.
Intrarea la concerte va fi gratuită.
Intrarea va fi liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.
În cadrul acestui concert de la Sala Radio, pianistul TOMA POPOVICI va interpreta Concertul pentru pian, creație a...
Concertele vor avea loc în Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia, Arad, Craiova și Constanța.
Începând de marți, muzeele și entitățile culturale interesate de participare pot solicita fișa de înscriere.
Evenimentul caritabil va debuta cu un concert extraordinar susţinut de Corul reunit al Facultăţii de Arte din cadrul UOC,...
Programul omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România.
Diplomele Galei vor fi realizate, ca și anul trecut, de un important artist plastic român, al cărui nume va fi dezvăluit curând.
Termenul limită de înscriere este 15 aprilie 2024. Se vor trimite împreună cu fişa de înscriere, fişierul audio al producției...
Coregrafa Adina Cezar va fi înmormântată la Cimitirul Mănăstirii Cernica.
Pasionații de lectură au putut alege din cele peste 10.000 de titluri expuse, multe dintre acestea publicate recent și...
Considerat „orașul pierdut al incașilor”, situl Machu Picchu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1983,.
Ajuns la cea de-a 30-a ediţie, evenimentul va celebra, sâmbătă seară, eleganţa şi rafinamentul.
Concertul va putea fi ascultat în direct la Radio România Muzical
Programul omonim se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România.
Cineasta Mirona Radu a preluat direcția artistică a festivalului.
Programul ediției include zeci de evenimente, prezentări și lansări de carte, dezbateri, ateliere de creație pentru copii.
Sindicaliștii cer creșterea „de urgență” a salariilor muzeografilor și bibliotecarilor.
Proiectul a fost inițiat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și susținut de Compania Națională Poșta Română.
Din distribuție fac parte baritonul Iordache Basalic, mezzosoprana Oana Andra, tenorul Bogdan Mihai și bas-baritonul Vicențiu...
În fiecare an, Sala Mare a Operei Naționale Române Cluj-Napoca se transformă în cea mai frumoasă și mai elegantă sală de bal...
Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci...
În foaierul Teatrului Naţional "Marin Sorescu", își expun oferta peste 30 de edituri şi agenţii de distribuţie.