Germania a trimis două nave de război pe fondul tensiunilor dintre China și Taiwan
Tensiunile din regiune pun presiune pe libertățile de navigație și a liberei treceri pe rute comerciale.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 07 Mai 2024, 13:33 • Actualizat: 07 Mai 2024, 13:33
Două nave de război au fost trimise, marți, de Germania, în regiunea Indo-Pacific, pentru a consolida prezența militară în regiune, pe fondul tensiunilor dintre China și Taiwan.
Tensiunile crescânde se datorează disputei din Marea Chinei de Sud.
Aceste tensiuni pun presiune asupra libertății de navigație și a liberei treceri pe rutele comerciale, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius, la baza navală din nordul Germaniei din Wilhelmshaven, potrivit Agerpres.
Prin Marea Chinei de Sud trece aproximativ 40% din comerțul exterior al Europei.
„Prezența contează”
„Să privim în altă parte, să nu arătăm nicio prezență în Indo-Pacific în sprijinul ordinii internaționale bazate pe reguli, aceasta nu este o opțiune pentru Germania”, a declarat el reporterilor înainte de plecarea navelor.
În ciuda unei hotărâri a unui tribunal internațional care a hotărât că Beijingul nu are niciun temei legal, China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud. De asemenea, revendică și Taiwanul ca fiind teritoriul său.
Navele vor trece prin Marea Chinei de Sud, dar nu sunt informații în prezent dacă vor trece și prin strâmtoarea Taiwan, așa cum au făcut Statele Unite.
În 2021, o navă de război germană a navigat în Marea Chinei de Sud pentru prima dată în aproape 20 de ani, alăturându-se altor națiuni occidentale în extinderea prezenței militare în regiune, pe fondul alarmei privind ambițiile teritoriale ale Chinei.
Citește și: Consilier german din Parlamentul European, arestat pentru că ar fi colaborat cu China